Toti am trecut prin asta. Esti la o intalnire, pe drum sau intr-o sala de clasa si descoperi, cu oroare, ca bateria laptop-ului tau este aproape moarta. Poate ca ai uitat adaptorul de alimentare acasa, poate ca nu exista o priza disponibila. Din orice motiv s-ar intampla, puterea bateriei se diminueaza si inca mai ai destule lucruri de facut. Nu iti pierde speranta. Exista cateva lucruri pe care le poti face pentru a prelungi semnificativ timpul de functionare al bateriei, astfel incat sa poti respecta un termen limita sau sa raspunzi unui e-mail important, inainte de a fi prea tarziu.
Unele dintre aceste tehnici sunt pentru momentele cand ai nevoie de extinderea functionarii bateriei, in timp ce altele sunt masuri de prevenire a consumului rapid, cel mai bine de pus in aplicare inainte de a constata ca bateria este pe terminate. Exista unele suprapuneri intre strategiile pe termen scurt si cele pe termen lung pe care le vom detalia mai jos, dar chiar si atunci cand actiunile sunt aceleasi, motivele din spatele lor pot fi diferite.
Strategii de mentenanta a bateriilor pe termen scurt.
Exista cateva lucruri pe care le poti face pentru a prelungi durata de viata a bateriei imediat. Niciuna dintre aceste actiuni nu va duce la cresterea cantitatii de energie ramasa in baterie, ci va reduce cantitatea de energie utilizata de laptop, permitad sa sa iti continui lucrul cateva minute pretioase, inainte ca bateria sa-si dea ultima suflare. Cel mai important aspect in aceste situatii este consumul de energie si trebuie sa-l reduci cat mai putin posibil.
1. Activati modul de economisire a bateriei laptopului (asa numitul mod Eco)
Conceput in functie de aceste circumstante, majoritatea modurilor Battery Saver sau Eco vor efectua o serie de modificari automate pentru a prelungi durata de viata utilizabila a bateriei - multe dintre aceleasi schimbari pe care le vom face aici. Acest profil salvat va ajusta setarile laptopului si va aduce componentele la stari de putere redusa pentru a te ajuta sa folosesti sistemul mai mult timp. Odata ce ai activat instrumentul automat de economisire a bateriilor, exista inca o multime de pasi pe care trebuie sa-i faci, pentru a obtine o eficienta si mai buna. Acest lucru se face prin oprirea dispozitivelor inutile, reglarea setarilor pentru a reduce consumul de energie, inchiderea aplicatiilor si proceselor nedorite si ajustarea activitatilor pentru a utiliza mai putina energie.
2. Dezactivati dispozitivele si porturile neutilizate
Cea mai usoara modalitate de a reduce consumul de energie este de a dezactiva lucrurile de care nu ai nevoie. Fiecare componenta din laptop are nevoie de putere pentru a functiona, dar asta nu inseamna ca ai nevoie sa alimentezi toate aceste componente tot timpul. Incepe prin a deconecta orice periferice nepotrivite (cum ar fi un mouse USB sau o unitate externa) si opreste cele mai mari consumatoare de putere, cum ar fi antenele Wi-Fi si Bluetooth, procesoarele grafice si/sau unitatile optice neutilizate.
AVERTISMENT: Inainte de a dezactiva orice componenta sau dispozitiv, asigura-te ca dispozitivul nu este utilizat si ca nu este esential pentru continuarea functionarii laptopului. De exemplu, nu doresti sa dezactivezi hard disk-ul care gazduieste sistemul de operare sau placa grafica care afiseaza imaginea pe display. Dezactiveaza doar dispozitivele pe care nu le folosesti la momentul respectiv.
Pentru a dezactiva dispozitivele neutilizate pe un sistem Windows, deschide panoul de control al sistemului si gaseste Manager-ul de dispozitive. In Device Manager, componentele individuale sunt grupate pe categorii. De exemplu, Adaptorii de retea vor include adesea atat adaptorul LAN, care asigura conectivitate Ethernet, cat si Wi-Fi, pentru retele fara fir - wireless.
Cei patru candidati standard pentru economisirea energiei sunt placa grafica (gasita sub adaptoarele de afisare) dar numai in cazul in care ai un dedicata + una on-board (o poti dezactiva pe cea dedicata de exemplu), unitatea optica (care poate fi gasita sub unitatile DVD / CD-ROM) si adaptoarele Ethernet si Wi-Fi (in cadrul Adaptoarelor de retea). Gaseste dispozitivul pe care doresti sa il inchizi in categoria respectiva. Fai click dreapta pe numele dispozitivului si selecteaza "Dezactivati" din meniul derulant.
In timp ce te afli in Managerul de dispozitive, poti dezactiva si porturile neutilizate. La fel ca un cablu de prelungire lasat conectat la o priza, aceste prize neutilizate au inca puterea de a consuma energie. Impactul real asupra duratei de viata a bateriei va fi minim, dar daca ai nevoie neaparata de inca un minut sau doua de viata, acest lucru va va ajuta. Arunca o privire rapida la porturi si opriti-l pe oricare nu este folosit, cum ar fi porturile USB neutilizate, portul PS2 (daca exista in configuratia laptopului, folosit pentru tastaturile mai vechi), etc.
Mentor-Market ofera o gama de peste 13.000 de modele de baterii pentru orice tip de laptop. Acestea sunt atat originale cat si compatibile. Produsele importate de catre magazinul online Mantor Market provin doar de la distribuitori externi autorizati si beneficiaza de calitatea si garantia oferita de un produs original.